Amurgul...
Da, i-un veşnic fenomen,
Ce-aduce pe tărîmuri
Culori de sînge roşu,
ca după bătălii...
Iar alteori pe dealuri,
Blajin şi blînd se lasă.
Pătează parc-a lene
Pămîntu-n violet
Acum amurgul vine, se lasă peste ape,
Le colorează-n dulci şi-n suave culori.
El trist şi melancolic se lasă dus de valuri,
Prinzînd de cer culoarea de roz-liliachiu
Culori fosforescente ce oglindesc natura,
Ca scumpe nestemate în vinete culori...
Aşa este amurgul-oglinda frumuseţii.
Vînd la baza lui: misterul şi tristeţea
| 
