In acele clipe fiorul vieţii îmi este inspirat de luna rotundă şi aurie, de întunericul înfiorător şi mai ales de liniştea îmbietoare care pune stăpanire pe întreg universul...

           Ceaţa de pe ochi dispare şi, atunci cînd oamenii îşi vad de somnul lor, eu sunt încă trează. Privesc pe fereastră cu nesaţ şi încerc să-mi potolesc cumva dorinţa nebună de a porni pe drumuri şi de a hoinări în neştire toata noaptea. Insă mi-e greu, mi-e prea greu să îngrop acel imbold de viaţă şi îmi vine să urlu. Simt cum în mine se naşte o lupoaica sălbatica prinsă între gratii! La puterea muşchilor însa şi a inimii ce-mi bate în piept cu o putere nemaicunoscută aceste gratii nu rezistă mult!

Mă trezesc mai apoi sărind din pat şi gonind pe străzi cu o repeziciune ce depăşeşte orice imaginaţie! In urma mea rămîn pe rînd blocurile adormite, străzile, oraşele, cîmpiile reci, pădurile şi munţii... În spatele meu ramîne toată lumea pe care am cunoscuto aici în sanul acestei planete frumoase...

În faţa însă mi-apare universul nesfîrşit pe care trebuie să-l străbat...  Dar mă sperii...

Mă sperii de mine însămi şi de universul acesta fără capăt... Tresar şi mă ascund repede sub plapumă ca într-o cetate...

           Încep să număr clipele, orele, mileniile... Mă uit adînc în sufletul meu, trec printre idei; sunt ideile mele, le pot pipai, le iau în mînă, le modelez, ma joc cu ele pînă în zori...

Dimineaţa devreme începe o altfel de viaţă. Una concretă. Stau încă în pat, mă uit în tavan şi zîmbesc! Îmi dau seama că exist şi asta este un lucru minunat! Da, exist, nu am nici o indoială şi mă bucur că gandesc aşa!

Şi mai am o certitudine: ca aşa cum a trecut noaptea asta, va trece şi ziua, iar la capătul ei va veni din nou acel moment mult aştepatat, cînd gîndurile mele vor zbura departe, fiorul vieţii îmi va fi inspirat de luna rotundă-aurie şi eu voi putea alerga iarăşi lasînd totul în urmă...